Momentele crâncene prin care a trecut Modric până să atingă gloria. Casa i-a fost incendiată după ce sârbii i-au împușcat bunicul, iar ca adolescent „a spart mai multe geamuri decât bombele”

Redactor:
Dan Mirea
Momentele crâncene prin care a trecut Modric până să atingă gloria. Casa i-a fost incendiată după ce sârbii i-au împușcat bunicul, iar ca adolescent
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala Croației a ajuns în premieră în finala Cupei Mondiale din Rusia 2018, după ce a înfrânt-o pe Anglia în prelungiri cu scorul de 2-1. Modric a condus echipa spre finala din Rusia din data de 15 iulie 2018, la ora 18:00 ora locală, pe stadionul din Luzhniki, unde urmează să întâlnească Franța.

Căpitanul de 32 de ani a condus echipa după un parcurs excelent în cele șase meciuri disputate. Șase victorii din tot atâtea meciuri disputate au consemnat o „Generație de Aur” a naționalei Croației. Totuși, drumul acestuia a fost anevoios până a ajuns la performanța de a fi numit unul dintre cei mai buni mijlocași ai lumii, un jucător care poate fi premiat cu „Balonul de Aur” în acest sezon.

„Războiul ne-a făcut mai puternici”

La vârstă de doar șase ani a fost nevoit să plece din orașul său natal, de lângă Zadar, din cauza Războiului de Independență al Croației. Bunicul său, alături de alți șase bătrâni, a fost împușcat de rebelii sârbi care făceau parte dintr-o brigadă a poliției, aproape de casa tânărului Luka. A trebuit să își părăsească locuința, împreună cu familia sa, după ce a fost incendiată.

Fotbalul a fost modul în care a scăpat de problemele vieții. S-a mutat într-un hotel pe coasta orașului Zadar, unde a stat timp de șaspte ani timp în care războiul încă se disputa, iar tatăl sau a intrat în armata croată. Un angajat al hotelului Kolovare, hotelul care l-a găzduit pe Modric în perioada sa de adolescent, a spus pentru Daily Mail că „A spart mai multe geamuri ale hotelului decât bombele. Se juca fotbal non-stop pe holurile hotelului”.

Războiul l-a maturizat prea devreme

A întâmpinat multe obstacole, deoarece toți antrenorii spuneau că este prea firav (1,72m) și timid să joace fotbal, dar și-a continuat cariera în cel mai fabulos mod. A început să joace fotbal cu o pereche de apărători din lemn, făcute de tatăl sau. „Prima mea pereche de apărători avea o poză cu Ronaldo pe ele” spunea acesta, râzând, într-un interviu acordat site-ului DailyMail.

Putea să ajungă mai repede la o echipa bună, când avea doar 18 ani, dar nu a fost acceptat. „Am jucat împotriva lui Modric și le-am spus celor de la Ajax, împreună cu Sneijder, să-l cumpere. El evolua atunci la Dinamo Zagreb și la acea vreme nu valora mai mult de 3 milioane. Am făcut tot posibilul să fie luat, dar clubul nu a acceptat. Acum are o carieră fantastică”, și-a amintit George Ogăraru în direct pentru ProSport Live.

Crescut de Dinamo Zagreb încă din anul 2000, la 23 de ani în 2008 a venit prima mutare fantastică pentru acesta. 21 de milioane de euro a plătit la acea vreme Tottenham pentru transferul micului mijlocaș. La doar patru ani distanță, a venit transferul care l-a consacrat ca unul dintre cei mai buni mijlocași ai momentului. Real Madrid plătea în 2012 suma de 30 milioane de euro englezilor în schimbul croatului.

112 selecții are la echipa națională, unde Luka a marcat de 14 ori. Este în prezent cotat de transfermarkt.com la suma de 25 de milioane de euro, prețul acestuia scăzând considerabil odată cu înaintarea în vârstă. A jucat în toate cele 6 meciuri ale ex-iugoslavilor la această Cupa, reușind să înscrie două goluri decisive și să ofere o pasă de gol.

Articol scris de Bogdan Voicu

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Gigi Becali nu s-a abţinut după eşecul cu Botoşani! Marii vinovaţi de la FCSB. „Nu mi-a plăcut”
Gigi Becali nu s-a abţinut după eşecul cu Botoşani! Marii vinovaţi de la FCSB. „Nu mi-a plăcut”
"Am greşit când am ales FCSB". Şi-a asumat transferul ratat: "Nu eram pregătit când am acceptat"
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×